De ce Novinger



Consultanţă şi ajutor prin reprezentanţii noştri de vânzări, pregătiţi să te sfătuiască în alegerea celor mai bune soluţii. Ne prezentăm cu mostre la biroul tău pentru a te ajuta să faci cea mai bună alegere. Beneficiezi de consiliere profesionistă din partea reprezentantului alocat. Angajaţii noştri au o bogată experienţă în domeniu.

cu ajutorul reprezentanţilor de vânzări, totul de la cea mai simplă comandă la comenzi speciale, de la demonstraţii la orice sesizări, toate le rezolvă o singură persoană dedicată.


Peste 4000 de produse cu poze şi descrieri disponibile pe site-ul nostru, actualizate în permanenţă cu ultimele noutăţi. Daca nu găseşti ceva, întreabă-ne. Sigur avem soluţia !


Livrăm numai produse de marcă, de calitate deosebită şi de aceea putem deseori să oferim o garanţie extinsă pentru produsele comercializate de noi, faţă de garanţia pe care ne obligă legislaţia în vigoare.

în Bucureşti pentru orice comandă peste 200 lei, în maximum 24 de ore de la primirea şi confirmarea comenzii tale. În ţară, termenul maxim de livrare este de 72 de ore.
Subliniem faptul că în Bucureşti distribuţia nu este subcontractată altor companii, evitându-se astfel eventualele neplăceri cauzate de acest lucru. Astfel, personalul livrator cunoaşte foarte bine produsele şi poate oferi pe loc informaţii sau lămuriri. Livrările în Bucureşti şi Ilfov se execută în ziua următoare recepţionării comenzii. Rezolvăm şi urgenţe! În cazul în care aveţi nevoie urgentă de o comandă, facem tot posibilul ca să ajungă în aceeaşi zi, în cel mai scurt timp.


Comanzi şi primeşti doar câte produse ai nevoie. Nu este nevoie să cumperi un pachet întreg, cumpară doar cât ai nevoie şi economiseşti astfel spaţiu de depozitare, fără a bloca resurse financiare. Primeşti doar ce ai comandat! Nu înlocuim produse fără să te întrebăm.


Daca ai greşit şi ai comandat un alt produs sau o altă cantitate, poţi face retur fără nici un cost, cu condiţia să fie în ambalajul original. Totul foarte simplu şi fără o procedură complicată!
Fac excepţie echipamentele IT, consumabilele lor, consumabilele de protocol şi produsele din comenzile speciale.


Dorim ca întotdeauna să oferim preţul corect pentru produsele şi serviciile noastre, de aceea negociem la sânge cu furnizorii şi personalizăm cotaţiile pe nevoile tale. Deasemenea, preţurile noastre sunt foarte stabile, ne străduim să avem cât mai puţine modificări în decursul anului.


Îţi vom instala cu profesionalism orice echipament sau maşină de birou achizitionată de la noi şi în cazul anumitor echipamente, ne vom deplasa în perioada de service şi vom transporta aparatul pe cheltuiala noastră.


Sistem flexibil de bonusuri şi reduceri dacă eşti client fidel, oferte speciale comunicate pe site şi prin reprezentanţii de vânzări.


Pentru comenzi de peste 500 de lei, poţi plăti la termen cu ordin de plată, filă cec sau bilet la ordin, dacă eşti client fidel.


Sistemul OnLine de ComandaComenzile de papetărie trebuie să fie un lucru simplu şi care să nu-ţi ia mult timp!
De aceea iţi punem la dispoziţie numeroase posibilităţi de a lansa o comandă:
• Personal, prin intermediul reprezentanţilor de vânzări
• Prin telefon la 031 228 9228
• Prin fax la 031 228 9230
• Prin e-mail la adresa office@novinger.ro
• Prin intermediul platformei SOL
• Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. (SEAP)